MANASTIREA COMANA

1. Date generale
Strajuita de zidurile mânastirii, Comana îsi resfira casele pe platoul ce se ridica în panta de la apa Câlnistei spre padure.
Codrul secular si apele râului, dealurile marginase îmbogatite de vii, balta îmbracata în stuf si pamânturile manoase din lunca, laolalta, dau pitoresc si farmec locurilor acestora. Comana a existat întotdeauna în dependenta de cei trei vecini ai sai: padurea, balta si râul.
Padurea, odinioara parte a Codrului Vlasiei, acopera astazi 3614 hectare din suprafata teritoriului comunei. Esente diverse, de la stejar, frasin, brad, carpen, tei, ulm si artar, Ia plante agatatoare de padure: vita salbatica, curpen, iedera alba. O vegetatie la fel de bogata îmbraca poienele si zonele însorite: merisorul, macrisul, odoleanul, ciocul berzei, garofita, mierea ursului si alte zeci de plante raspândite prin luminisuri.
Arealul este reprezentat de o fauna specifica: caprioare, fazani, porci salbatici, vulpi, lupi, iepuri, pisici salbatice, bursuci.
Acest aspect specific a facut ca din 1954 zona sa fie declarata rezervatie naturala pentru protejarea ghimpelui albastru, lacramioarelor si a bujorului românesc, rezervatie a carei suprafata acopera 497 de hectare.
În acest detriment s-a amenajat lacul pentru pescuit sportiv si vânatoare, alaturi de care s-a construit si o cabana cu scop turistic, imagini din acest „paradis” pe pamânt fiind redate mai jos:
Pe valea Gurbanului serpuieste calea ferata Bucuresti - Giurgiu, care strabate padurea în toata latimea ei si asigura Comanei accesul lesnicios catre lume.
Câlnistea, care curge în partea de rasarit a satului, întâlneste în cale balta Comanei pe care o strabate si din care se desprinde în fata mânastirii. În dreptul satului Comana, apa desface un brat care ocoleste ostrovul si se reîntoarce apoi la vechea matca.
Comana este situata în regiunea de silvo-stepa cu tipul de sol caracteristic: brun-roscat de padure. În lunca inundabila si în balta domina solurile aluvionare. Este asezata pe malul drept al Câlnistei la 48,57 metri deasupra nivelului marii, 44 latitudine nordica si 26 longitudine estica, la 23 de kilometri la sud de Capitala. Împreuna cu satele Budeni, Falastioaca, Gradistea si VIad Tepes formeaza comuna Comana, forma de arondare în care se afla din 1968.
În ceea ce priveste repartizarea domeniului public, în cadrul comunei, exista o cladire a primariei în satul Comana, constructie din 1935, si trei cladiri pentru camin cultural: Comana 1907, Budeni 1948, si Gradistea, 1959. Referitor la scoli mentionam: doua cladiri în Comana 1880 si 1978, una în Budeni, constructie 1970, doua cladiri în Falastioaca, constructii din 1929 si 1958 si o cladire în Gradistea, cladire ridicata în 1890. Exista de asemenea în satul Comana un dispensar uman din 1926 si un dispensar veterinar din 1932. Adaugam la toate acestea cele cinci biserici existente: Budeni 1833. Falastioaca 1784, Vlad Tepes 1911, Gradistea 1657, precum si biserica mânastirii din Comana.
2. Consideratii asupra începuturilor asezarii Comana
Din concluziile sapaturilor arheologice efectuate în incinta mânastirii, sapaturi care au relevat zona ca spatiu propice dezvoltari habitatului uman, se identifica sub nivelul constructiilor mânastiresti actuale, la aproximativ 1,5 metri adâncime, doua perioade de locuire: o perioada neolitica si una medievala.
Despre viata acestor stramosi ai comanenilor de astazi, viata desfasurata în timp îndelungat desigur si surprinsa într-o etapa târzie de existenta, marturisesc vestigiile descoperite în 1970—1971: o biserica, fundatia unui turn-clopotnita, urmele unor chilii modeste si o parte dintr-un cimitir, toate aflându-se pe locul mânastirii de astazi, sub nivelul de constructie al zidurilor de incinta.
Cercetarile au stabilit ca necropola din preajma bisericutei a fost folosita în a doua jumatatea secolului al XV-lea si prima jumatate a secolului al XVI-lea, perioada ce cuprinde anii de domnie a mai multor domnitori de la Vlad Dracul la Neagoe Basarab, figura centrala în aceasta însiruire, prin dinamica domniei si lupta antiotomana, ramânând desigur Vlad Tepes, considerat primul ctitor al mânastirii Comana, recunoscuta ca parte a unui sistem gândit si realizat, nu numai ca locas de închinaciune, ci si pentru apararea tarii, de catre acest însemnat domnitor al veacului al XV-lea.
3. Istoricul Mânastirii Comana
Investigatiile întreprinse asupra primelor constructii la Comana, cât si studierea documentelor vremii, de catre mai multi cercetatori, precum Cezar Balliac, Grigore Ionescu, C.C.Giurescu, dar si din analizele arhitectilor însarcinati cu restaurarea si consolidarea zidurilor, releva faptul ca Mânastirea Comana este ctitoria lui Vlad Tepes, datata de la jumatatea secolului al XV-lea si care pâna la finele secolului al XVI-lea s-a ruinat.
În 1588 boierul Radu Serban începe zidirea unei mânastiri la Comana pe pamânturile mostenite de la mama sa, Maria din Coiani, iar alegerea locului de ridicare a ctitoriei a fost determinata de existenta zidurilor vechii mânastiri, ruinate la aceea data, dar destul de puternice, pentru ca, refacute, sa asigure protectia noii constructii.
Radu Serban cladeste în aceasta incinta o biserica cu hramul Sf. Nicolae, biserica pe care o zugraveste si unde, pe zidul de la intrarea în pronaos, va aparea împreuna cu sotia sa Elina, asa cum o cerea obiceiul ctitoricesc, dar pisania nu s-a pastrat, fiind înlocuita la refacerea din 1699 – 1700 cu o alta a stranepotului sau, Serban Cantacuzino, care va cinsti cum se cuvine numele strabunicului domnesc, pomenindu-l în înscrisul sapat deasupra intrarii lacasului ca prim ctitor al zidirii pe care o reface.
Radu Serban zugraveste, în 1609, biserica de la Comana, punând sa se intervina în pictura
ce-l reprezenta, prin adaugarea însemnelor domnesti.
Radu Serban moare în 1620 la Viena, unde se refugiase la pierderea domniei, si este înmormântat în biserica Sf. Stefan din Viena. Sotul fiicei sale, Anca, Niculae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul, moare în 1627 si este înmormântat în biserica sârbeasca din Raab.
În 1640 Anca si sora sa, Elina, vor aduce ramasitele domnesti în tara si le vor îngropa la Comana, iar lespedea gropii comune de la Comana este pusa ulterior anului 1640.
Între 1653 – 1658 Paul de Alep însoteste, ca secretar, pe Macarie de Antiohia în calatoria acestuia în Tara Româneasca si Rusia. EI lasa în relatarea asupra calatoriei sale câteva informatii privitoare la lacasul mânastiresc: ”[...] e o cladire mare închisa cu ziduri de piatra. În cele patru colturi sunt patru turnuri [...] cu galerii arcate de jur împrejur pentru înfrumusetarea aspectului [...] clopotnita este deasupra usii. Ceea ce-mi placea mai mult erau straturile de iarba verde ce se-ntindeau în curtea mânastirii cu izvoare de apa limpede curata, si chiliile calugarilor asezate de jur împrejur [...] Ei zic ca, daca împaratul ar veni sa le poarte razboi cu toata armata sa, n-ar fi în stare sa-i înfrânga, lucru ce pare adevarat, caci are pozitie bine întarita [...] e situata ca o insula fiind înconjurata de lacuri, balti si mocirle de nepatruns, nici nu poate fi vorba de un drum care sa duca aici; noi am trecut în corabii [...]”
La 1667 este înmormântat la Comana Draghici Cantacuzino feciorul Elinei‚ care moare Ia Constantinopol si e adus în tara de fiul sau Serban. Tot aici va fi înmormântat mai apoi si Constantin, fiul spatarului Draghici, dupa cum reiese din inscriptia pusa pe mormânt la 1699 de Serban.
Prin aceste înmormântari succesive se releva trecerea Comanei în seama Cantacuzinilor din ramura lui Draghici, biserica, ctitorie domneasca, devenind loc de înhumare a acestora.
Curând dupa înhumarea lui Draghici si a fiului sau Constantin, va fi înmormântata Ia Comana, Maria, prima sotie a vornicului Serban Cantacuzino, cel de-al doilea ctitor atestat al mânastirii.
Biserica Mânastirii Comana, cu hramul Sf. Nicolae a fost refacuta în secolul al XIX-lea, iar în 1971 aceste lucrari aduc descoperirea unui fragment de piatra funerara, inscriptia acestei pietre indicând mormântul Ancutei, fiica lui Radu Serban.
Alaturi de osemintele Ancai, un alt mormânt, de dimensiuni mai mici, cuprinde ramasitele lui Mihail Patrascu, feciorul Ancutei si al lui Patrascu Voievod, copil mort de ciuma în 1655, în regiunile cazacesti si reînhumat la Comana, probabil dupa 7 ani. La acea data, mama sa, Anca, se afla înca în viata, ea murind probabil putin înainte de 1668.
La 1699 Serban Cantacuzino daruieste Mânastirii Comana un chivot de argint întru pomenirea parintilor Draghici si Pauna si sotilor Maria si Andriana; informatii ce denota ca ei sunt înmormântati la Comana.
În acelasi an Serban Cantacuzino începe restaurarea Mânastirii Comana. Lucrarile de recladire au fost efectuate în spiritul reînnoirilor aduse în tehnica constructiilor în epoca lui Constantin Brâncoveanu, ca rezultat al deosebitei dezvoltari culturale de-a lungul a trei domnii aproape succesive: Matei Basarab (1632 - 1654), Serban Cantacuzino (1676 - 1688) si Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714).
La aceasta restaurare el adauga chilii noi la cele existente, repara si înalta zidurile si împodobeste constructia cu elegantul foisor de pe latura de nord.
Înaltându-se din balustrada eleganta, zece coloane îl împodobesc pe cele trei laturi. Coloane de piatra tare dintr-o singura bucata, împodobite la capitel si baza cu ornamente vegetale. Doua din cele zece coloane, aflate la extremitati, sunt încastrate în zidul cladirii si au capitelele împodobite cu vulturul bicefal, însemnul familiei Cantacuzino.
Sustinând arcuri de caramida în semicerc, cele zece coloane dau o nota de o deosebita frumusete întregii constructii.
În incinta, Serban reface biserica si înlocuieste vechea pisanie cu o alta, în care se înscrie în rândul ctitorilor.
Aceasta refacere a mânastirii sub semnul lui Serban Cantacuzino se încheie cu stramutarea înaintasilor într-un mormânt comun.
Transformarea ctitoriei în „cripta” a familiei explica atât stradania lui Serban de a reface mânastirea în 1699 - 1700, cât si revenirea sa din 1703, când zideste în incinta un paraclis pe care îl întareste, dupa obicei.
În august 1709 Serban moare si va fi la rândul sau înmormântat la Comana.
Mormântul lui Serban Cantacuzino nu se mai cunoaste la Comana; el va fi distrus o data cu celelalte morminte în 1854 de catre calugarii greci.
În anul 1728, Mânastirea Comana este închinata la Sfântul Mormânt, de catre Nicolae Mavrocordat, deoarece nu au mai existat mostenitori directi a ctitorului care sa se îngrijeasca de soarta ctitoriei. Prin aceste închinari, mânastirea începe sa-si piarda din averi si mosii.
Degradarea Comanei, semnalata de Neofit al Ungrovlahiei, se accentueaza de-a lungul domniilor fanariote si este subliniata într-o serie de înscrisuri de danie ulterioare închinarii, acte întocmite în intervalul 1728 - 1814 si semnate de domnitorii Nicolae Mavrocordat, Ion Mavrocordat, Grigore Ghica, Constantin Mavrocordat, Alexandru lpsilanti, Alexandru Moruzi, Constantin Ipsilanti, Ion Caragea.
În anul 1847, se pune problema unor reparatii, arhitectul statului, Schlatter, propunând o recladire considerând ca reparatiile nu se mai pot face, dar lucrarile de reamenajare si reînsufletire a lacasului sfânt încep abia în 1854 când s-a refacut din temelii biserica, distrugându-se probabil cu acest prilej mormântul ultimului ctitor, vornicul Serban Cantacuzino si poate si acela al lui Nicolae voda Patrascu.
În anul 1908 întregul ansamblu arhitectonic de la Comana a fost restaurat prin grija Comisiunei Monumentelor Istorice, spre a cadea din nou în paragina, mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial. A fost nevoie de o noua restaurare, astazi pe cale de a se încheia, spre a reda Comanei înfatisarea cuvenita unui monument cu atâtea rosturi în trecutul Vlascai.
În anul 1932 se construieste în incinta Mânastirii Comana Mausoleul Eroilor, cazuti în primul razboi mondial, construirea acestuia fiind facuta la indicatia marelui istoric Nicolae Iorga, în anul 1919.









MANASTIREA COMANA din judetul Giurgiu este monument istoric, datând din secolele XVI - XVII.

Ansamblul manastiresc fortificat de la Comana este construit din caramida, din constructia initiala pastrându-se, restaurate, doar latura de nord si vest a chiliilor, iar în stare de ruina mai dureaza zidul de pe latura de est si un fragment lipit de turn.











În incinta manastirii este construit, în anul 1932, Mausoleul Eroilor cazuti în Primul Razboi Mondial, fiind ridicat dupa indicatia marelui istoric Nicolae Iorga, data în 1919.